De vreun an de zile, de cate ori mergem la Cerna, ne lungim gaturile inspre eoliene. De fiecare data sunt parca intr-o alta lumina, ba e asfintit, ba stralucesc in soarele puternic, ba bate vantul tare si se invart, ori ne enervam ca "aia de ce nu se-nvarte?!"
Ma simt putin ca-n Don Quijote.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu