vineri, 8 ianuarie 2010

Jocurile foamei

Nu pot sa astept sa o termin de citit pentru ca pana atunci s-ar putea sa uit toate gandurile care mi-au trecut prin cap in timp ce o citeam. Sunt la pagina 100 din 500 si de mult n-am mai pus mana pe o carte la care sa-mi stea mintea si sa nu stiu cum sa mai fur cateva minute sa mai citesc macar o fraza :D.

Am inceput cartea opintindu-ma ca magarul ca de ce trebuie sa citesc si eu aceeasi carte pe care a citit-o deja toata gasca. Ei si ce daca le-a placut la toti. Mie s-ar putea sa nu-mi placa. Da, chiar asa. Lui Marius ii plac SF-urile, lui Liana ii plac cartile cu vampiri, mie imi plac cartile de dragoste. Clar, nu e neaparat sa-mi placa si mie.

O gramada de referinte pe coperta. Le-a placut de la prima pagina, daaa, sigur, bla-bla...si incep sa citesc: 10 pagini, 20 de pagini, si nimic; ce-i drept, fontul e urias, asa ca 20 de pagini s-ar putea sa incapa cu un font normal pe o foaie A4. Si la pagina 21, buuum! Nu poti s-o mai lasi. Si ma gandeam la Lucian, pai normal ca n-a mai putut sa plece in club daca avea de terminat Jocurile Foamei. Stai, ca el de fapt a citit doar volumul 2. Ce bine ca si volumul 2 e irezistibil.

Traditionalul tort de nuci

...anul asta n-a fost alb, a fost negru. Dar tot urat, asa ca ar fi un bun prilej de clasificare pentru Ana, sa zica care e mai urat.

Urat-urat, dar demential. L-am facut sambata seara si n-a mai apucat seara de duminica. Doar noi doi i-am venit de hac, ca lu' Roxi nu i-am dat porcarie dintr-aia. Nuu, copilul n-are voie. Doar noi :D.
Trebuie sa fac reclama la crema de prajituri Dr. Oetker cu rom si trufe. Nu stiu cate E-uri au pus in pungulita aia, dar mirosea imbatator.

Berlin noir vol. I - Toporasi de martie - Philip Kerr

O carte pe care as lua-o cu mine pe insula pustie...

Aproape clasica, cu dragoste, istorie, aventura; colierul de diamante Cartier nu se prea incadreaza la clasic, dar in rest, aceleasi teme de cand lumea.
Inceputul cartii a fost antrenant, mi-l si imaginam pe James Bond rezolvand cazul, iar la final, mi s-a pus un nod in gat. Nu doar pentru intorsatura neasteptata a cazului, ci prin relatarea evenimentelor istorice.

Mi-au pus ceva probleme numele germane. Mi se pareau ca toate sunt o incurcatura de consoane si ca toate seamana intre ele. Noroc ca autorul revenea cu descrieri ale evenimentelor si puteam sa identific personajul dupa semnalmente :). Nasol, Gunter-Hunter-Munter...